A urmat cursurile Colegiului "Sf. Sava" din Bucureşti şi ale Liceului Militar din Iaşi, apoi Şcoala Militară de Artilerie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1905. În 1909 a absolvit Şcoala Superioară de Aeronautică şi construcţii mecanice de la Paris. A urmat cursuri de specializare la câteva universităţi europene din Charlottenburg, Liege şi Paris

În 1967 a fost încununat cu titlul de Doctor Honoris Cauza al Institutului Politehnic Bucureşti, a devenit membru al Academiei Române (1970), preşedinte al Institutului pentru Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică Bucureşti (1971), membru al Societăţii Aeronautice Engleze.

Fiind preocupat de tânăr de probleme de aeronautică, realizează, de-a lungul anilor, în ţară şi în străinătate, numeroase invenţii şi prototipuri, studiind intens acest domeniu. A construit modele de rachete (1906), macheta de avion cu motor, racheta cu combustibil solid, planoare. A studiat fenomenele aerodinamice din jurul aripilor, fiind permanent preocupat de rezistenţa aerului, de modul de comportare a aripii în plin zbor (a realizat primele sale experimente pe un banc mobil, construit cu ajutorul lui Gustave Eiffel şi Paul Painleve, montat pe o locomotivă care circula cu 95 km/h).

La 22 ani a proiectat avionul fără elice, primul avion turbopropulsat, echipat cu un motor Clérget de 40 CP, pe care avea să-l construiască pe cheltuială proprie, să-l prezinte şi piloteze, în 16 decembrie 1910, la Issy-les-Moulineaux, cu ocazia celui de al doilea Salon Internaţional de Aeronautică de la Paris. Acesta este primul avion cu reacţie din lume, precursorul turboreactoarelor sofisticate de astăzi. A construit primul avion bimotor în 1911, avioane militare (Anglia, 1911-1914), aparate de ochire pentru avioane (1911), tun fără recul, rezervoare şi cisterne de beton pentru combustibili, case prefabricate, instalaţii pentru desalinizarea apei de mare. A proiectat şi experimentat mai multe modele de automobile aerodinamice.

A fost atras de cercetarea fenomenului devierii unui fluid în alt fluid, numit "efectul Coandă"(1934). A efectuat cercetări numeroase în mecanica fluidelor, publicând articole ştiinţifice în toate domeniile pe care le-a studiat. Aflându-se la baza a numeroase aplicaţii, "efectul Coandă" este, fără îndoială, certificatul de naştere a mecanicii fluidelor, o nouă ramură a tehnicii. Pe baza acestui efect a inventat farfuria zburătoare numită aerodină lenticulară, care continuă să se afle astăzi în atenţia centrelor spaţiale. Printre aplicaţiile practice ale efectului Coandă putem aminti frâna de recul pentru arme de foc, dispozitivul pentru îmbunătăţirea randamentului motorului cu ardere internă, propulsia vehiculelor aeriene, turbinele cu gaze, amplificatoarele cu fluide, posta pneumatică, amortizoarele de zgomote s. a.

Henri Coandă revine definitiv în ţară în 1969, fiind numit director al Institutului de creaţie ştiinţifică şi tehnică (INCREST).

A făcut, de-a lungul vieţii sale, cercetări în domenii foarte diferite, realizând numeroase invenţii(are la activ aproximativ 260 de invenţii, pentru care a obţinut peste 700 de brevete, în diferite ţări), marea lor majoritate cu aplicaţii imediate. Dintre invenţiile sale, 33 se bazează pe cercetări fundamentale originale, ceea ce îi conferă ilustrului inventator român o mare autoritate ştiinţifică.

Henri Coandă a murit la 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani la Bucureşti şi este înmormântat în cimitirul Bellu.